Mijlocul cel mai frecvent de incalcare a drepturilor si libertatilor unei persoane, este violenta, indiferent de formele de manifestare ale acesteie: fizica, verbala, psihica. Intotdeauna, violenta se manifesta sub toate formele: agresiunea fizica, ce afecteaza integritatea corporala, este insotita de agresiune verbala, ce afecteaza in mod direct capacitatea psihica, morala a persoanei supuse agresiunii.
Efectele violentei sunt cu atat mai grave, cu cat ea se manifesta in familie, capatand denumirea de “violenta domestica”. De cele mai multe ori, victimele violentei domestice, sunt, in mod direct, sotiile, insa, efectele se rasfrang asupra intregii familii, in special asupra copiilor, care sunt obligati sa traiasca intr-un mediu agresiv, incert, inconjurati de teama iminentului episod violent, ceea ce afectează drepturile fundamentale ale omului la viaţă, siguranţă, libertate, demnitate, integritate fizică şi psihică.
Funcţia principală a familiei, creşterea copiilor, este distorsionată cu largi şi dramatice consecinţe în viitor. Într-o familie supusa violenei, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de bază (nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste) sunt profund neglijate, mama victimă a violenţei soţului este mai puţin capabilă să asigure îngrijirile de bază necesare copilului sau să-l protejeze pe acesta.
Comportamentul violent nu este de la inceput deosebit de agresiv, insa, in timp el evolueaza, de la cateva cuvinte rastite, jignitoare, la trantirea obiectelor casnice, urmate de o palma, pana la batai crunte, ce duc la vatamari corporale grave, si, uneori, chiar la deces.
Umilinta, lipsa respectului de sine, sunt motivele ce determina victimele violentei domestice sa ramana intr-o familie a terorii, victimele ajungand chiar sa se culpabilizeze, sa se considere ca actiunile sau inactiunile lor trebuie sanctionate astfel. De cele mai multe ori insa, teama este cea care impiedica sotiile sa paraseasca un sot agresiv: teama de o reactie mult mai violenta, teama, de oprobiul public, teama de a nu avea un adapost, de a nu avea posibilitatea sa isi creasca singure copiii, teama ca nu isi vor gasi un loc de munca (de cele mai multe ori, sotii agresivi interzic sotiilor sa se angajeze, detinand astfel un control financiar).
Urmare a impactului negativ, cu consecinte dezastruoase asupra societatii, in general, si asupra familiei, in special, autoritatile au incercat sa vina in sprijinul persoanelor afectate, creind refugii pentru protecţia în caz de urgenţă şi adăpost temporar, sfaturi, informaţii şi o serie de alte servicii pentru femeile şi copii care fug de violenţă.
Legislatia romaneasca, a venit in sprijinul victimelor violentei domestice, in special prin aparitia Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, care a dat posibilitatea persoanei a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie.
ASOCIATIA PENTRU RESPECTAREA DREPTURILOR OMULUI vine in sprijinul tuturor persoanelor afectate de violenta domestica, prin asistenta juridica in vederea obtinerii unui ordin de protectie, si in solutionarea oricaror probleme juridice derivate: desfacerea casatoriei, stabilirea domiciliului minorilor, plata pensiei de intretinere, alte cereri accesorii.